Archive for February, 2009

h1

Femeie care miroase a peste de peste 30 de ani!

February 25, 2009

O femeie din Australia a fost diagnosticata cu o boala rara, dupa 30 de ani de calvar in care a mirosit precum un peste stricat. Femeia, in varsta de 41 de ani, a povestit cum ani la rand medicii au refuzat sa o ia in serios, crezand ca este nevrotica. Intr-un final, relateaza Daily Telegraph, un medic a fost de acord sa-i ofere o consultatie amanuntita, descoperind ca pacienta sufera de trimethylaminuria – o dereglare genetica ce afecteaza mirosul transpiratiei, respiratiei si urinei.

Boala, cunoscuta si sub numele de sindromul mirosului de peste, este incurabila, insa acum femeia, din Perth, poate primi sfaturi si sprijin din partea celor care se confrunta cu aceeasi problema. Medicul care a fost de acord sa o examineze, prof. John Burnett, a declarat: ‘Dupa ce a fost umilita si stresata zilnic si dupa ce si-a pierdut de tot increderea in sine, in timpul anilor de scoala, a fost pentru prima oara la doctor la varsta de 17 ani si apoi la altul doi ani mai tarziu. Au urmat apoi alti doctori intr-un decurs de 20 de ani. Acestia n-au luat-o insa in serios si pana la urma a descoperit singura, pe Internet, indicii privind boala de care sufera’.

Trimethylaminuria este o mutatie genetica ce determina corpul sa produca prea multa trimethylamina, un compus chimic ce poate fi gasit in peste. Anumite alimente si medicamente pot agrava boala.

Stirea am gasit-o tot pe Agerpres si nu am modificat-o deloc.

PS: imi e mila de femeia asta! Cand ma gandesc ca unele miros asa pentru ca nu se spala, mi se face si mai mila!

Advertisements
h1

Casatorita de 23 de ori!

February 25, 2009

Un record absolut! In timp ce unii incearca din rasputeri sa scape de casniciile care le mananca zilele, se pare ca o doamna din SUA este dependenta de asa ceva. Ea a fost casatorita de nu mai putin de 23 de ori, avand de la mariaje lungi de 7 ani pana la mariaje de de ..36 de ore!

Ea nu isi poate aranja sotii in ordine cronologica, insa poate sa spuna ca cel mai dragut dintre ei a fost Goerge Scott, barbatul cu care a fost casatorita 7 ani (de altfel si primul ei sot), iar cel mai bun la pat a fost Jack Gourley, un barbat caruia ii placea sa inaote compelt dezbracat si sa faca sex in locuri ciudate si cu care a fost casatorita de 3 ori. Cel mai ciudat dintre cei 23 de soti a fost Tom Stutzman, un barbat cu un singur ochi si care facuse inchisoare de cateva ori.

Momentan “domnisoara” de 68 de ani este singura de 12 ani, insa a anuntat ca intentioneaza sa se casatoreasca deoarece nu-i place singuratatea.

Ma intreb cum ar fi fost vazuta aceasta femeie intr-un sat oarecare din Romania! Ar fi fost arsa pe rug, i s-ar fi dat acatiste la biserica sa crape. Acum intrebarea este: de ce ar ura-o femeile din sat? Din cauza ca nu corespunde standardului “o viata, o casatorie, un barbat(+inca cativa de care sa nu stie nimeni)” sau de ciuda ca ele nu au parte de asa ceva?

Stirea am gasit-o pe Agerpres

h1

A picat examenul de permis de…775 ori!

February 24, 2009

Dupa cum v-ati dat seama, nu s-a intamplat in Romania, unde ar fi fost mult mai simplu sa isi schimbe domiciliul in Arges si l-ar fi luat in mai putin de o luna.

Este vorba despre o doamna, trecuta chiar si de a doua tinerete(are 68 de ani), care se incapataneaza sa isi ia permisul de conducere pentru camioane. Isi doreste asa de mult carnetul deoarece rea sa isi deschida propria afacere(pe care o va tine cativa ani dupa care va da coltul ,bineinteles rapusa de criza economica).

Asta e acum, nu se chinuie decat de 4 ani(si dupa cum spune ca a citit intr-un studiu sunt necesari 5 ani ca sa iei permisul in Coreea de Sud).Poate data viitoare o sa raspunda corect la 60% din intrebari, sau probabil ca o sa se mute in Romania. Poate d’aia vin asa multi asiatici la noi in ultima perioada!

Stirea am gasit-o pe Agerpres

h1

Despartirea de un idol!

February 23, 2009

Da, e vorba despre El! Despre Mirel Radoi, un om,un erou, un luptator, Capitanul!

Cu bune cu rele, cu intrari criminale sau cu pumni aplicati unor geamuri care s-au lasat cu accidentari mai mult sau mai putin grave, cu asa zisele “deplasari” la palat unde dadea raportul cretinului suprem, cu ineptiile care se spuneau despre el in presa sau cu accidentarile interminabile, el a fost intotdeauna acolo!

S-a luptat pentru echipa lui si a noastra, a bagat capul in crampoanele adversarului chiar si atunci cand ceilalti jucatori continuau jocul in stilul caracteristic, plin de ignoranta, delasare si lipsa de valoare!

Cati dintre voi va aduceti aminte cum s-a intors Radoi din Elvetia, cand avea nasul si degetele bandajate! Cei ce nu il aveti la suflet o sa ziceti ca e din cauza intrarilor criminale, ca asa joaca el si asa mai departe!
Eu cred ca e din cauza ca Radoi intotdeauna a pus suflet, pentru Steaua dar si pentru Nationala!

Am fost cel mai fericit om cand am vazut cum joaca Nationala fara Radoi! S-a vazut la meciul cu Olanda, un joc apatic, in care olandezii ne rugau sa dam gol si noi ne incapatanam sa nu o facem. Un joc in care s-a vazut caracterul multor fotbalisti, un joc in care Romania nu a stralucit, dar care ne-ar fi putut aduce calificarea in optimi! Asta daca spiritul de lupta al lui Radoi ar fi fost prezent in teren. Macar 10% din el si ar fi fost indeajuns.

Indolenta si apatia continua sa domine Nationala, o nationala la al carei meci amical cu reprezentativa Croatiei a fost privata de driblingurile “briliantului” Mutu si de deposedarile lui Chivu. Si nu pentru ca acestia ar fi fost accidentati, ci pentru ca asa au avut ei chef. Chivu a preferat sa stea cu sotia pentru ca aceasta nastea. Iertabil, dar nu pe deplin. Mutu insa, a simulat o accidentare, ca mai apoi, la sfarsit de saptamana sa joaca pentru Fiorentina in Il Calcio.

La Steaua situatia e si mai deplorabila. Insa asta nu se intampla de azi sau de ieri. E deja un fapt, se confunda cu Steaua actuala. Ma gandesc cu groaza la returul campionatului. O sa spuneti ca Radoi a mai lipsit de pe teren perioade lungi. Stiu asta, dar a fost pe banca, sau in tribuna. Nu in Arabia Saudita. Si de acolo nu ne poate ajuta cu nimic, nici macar cu un sfat.

A plecat si el, se pare ca spre mai bine! Nu cred ca doar banii au fost in capul lui. Incepuse sa fie confundat cu ciobanoidul, cu prostul suprem. Caracterul si onoarea nu i-au permis sa ramana si sa isi lase numele terfelit in noroi, alaturi de cancerul fotbalului autohton!

Pentru asta ,tu , Mirel Radoi o sa fi mereu in inimile noastre! Pentru asta o sa ai mereu un loc in galeria de valori steliste! Pentru asta tu o sa ramai idolul tribunelor! Si pentru asta ,alaturi de Lacatus, vei ramane intotdeauna un idol pentru noi!

Si pentru ca tu, Mirel Radoi ai jurat ca intotdeauna o sa iubesti Steaua,
noi, suporterii, juram ca intodeauna sa te avem in inimi si suflet, iar cand te vei intoarce, acel “Mirel Radoi/este unul dintre noi” va umple din nou Ghencea!

h1

In zadar te crezi nemuritor/ nimeni nu te poate suporta.

February 21, 2009

Au mai rămas şase zile până la primul meci al returului, pe care Steaua îl va juca pe teren propriu contra Vasluiului.

Teoretic, faptul că roş-albaştrii vor evolua în Ghencea ar trebui să constituie un avantaj, dar, ţinând cont de antipatia pe care suporterii o au faţă de patronul clubului, atmosfera ar putea fi mai degrabă una ostilă. Nu trebuie uitat modul în care spectatorii din Ghencea s-au despărţit la ultimul meci de echipă. Cu multe înjurături adresate patronului, care făceau deliciul adversarilor şi rivalelor de moarte. Chiar şi jucătorii străini de la Steaua, care nu mai erau în graţiile patronului, se amuzau de scandările celor două peluze.

becali-pleaca-5
Mesaje la semafoare, pe blocuri, pe panouri şi pe garduri

„Incredibil ce îi fac lui Gigi suporterii! Mă miram de ce nu fac o grevă sau să protesteze cumva la modul în care patronul înţelege să conducă acest club. În străinătate ar fi fost terminat. Dar şi scandările de la stadion sunt un semn al nemulţumirii lor”, spunea unul dintre jucătorii de care Steaua s-a despărţit în această iarnă.

Curentul anti-Gigi se pare că s-a menţinut şi pe durata pauzei de iarnă. În Bucureşti au apărut peste noapte mai multe mesaje care îi cer patronului din Ghencea să plece de la echipă. Nu e nevoie să prinzi „roşu” la semaforul intersecţiei din Piaţa Naţiunilor Unite pentru a observa mesajul scris tocmai pe un panou destinat în mod normal publicităţii. Deci amplasat strategic. Apoi, nu ai cum să ignori din „41” mesajele scrise pe garduri de-a lungul Bulevardului Virtuţii. Nici în cartierul Floreasca suporterii Stelei nu-l menajează pe Gigi Becali. Cu toţii vor să-l vadă plecat cât mai repede din Ghencea.

becali2

Vor protesta şi cu FC Vaslui

Aşa cum s-a întâmplat în dese rânduri în tur, fanii vor continua şi la partida cu FC Vaslui protestele la adresa lui Becali. „Ştiu de existenţa acelor mesaje. Nu am hotărât încă în ce mod vom protesta şi la partida cu Vasluiul, dar vă spun că suntem nemulţumiţi de situaţia de la club”, a declarat pentru ProSport unul dintre liderii suporterilor din Ghencea.

„Au fost fani dinamovişti!“

Cei care reprezintă Steaua de azi sunt convinşi că totul nu este decât o campanie îndreptată împotriva lui Gigi Becali. „Ce vă face să credeţi că sunt suporteri ai Stelei? Poate sunt dinamovişti”, spunea ieri un oficial al clubului. „Lovind în mine sau în echipă, nu se urmăreşte decât să se dea în patron”, spunea la B1 TV Marius Lăcătuş.

becali11

Scandări, torţe şi bătăi la meciul cu Poli

La partida Stelei de pe teren propriu cu FC Timişoara, penultimul meci acasă din tur, scandările la adresa lui Gigi Becali şi aprinderea torţelor în peluză i-au făcut pe oamenii lui Cătălin Zmărăndescu să intervină în forţă. După ciocnirile dintre cele două tabere, mai mulţi suporteri stelişi au necesitat îngrijiri medicale, iar scandările împotriva lui Gigi Becali au fost şi mai vehemente.

„Pac-Pac nu te-am votat!“ cu Urziceni

În ultima etapă din campionat, Gigi Becali s-a prezentat în faţa fanilor umilit în alegerile electorale, dându-le acestora prilejul să-l înjure şi să-l ironizeze pentru înfrângerea suferită în politică. Astfel, fanii Stelei au afişat un banner mare pe care scria: „Pac-Pac nu te-am votat!“ Apoi, şi pe fondul jocului slab al roş-albaştrilor, Gigi Becali a primit din nou tradiţionalele deja înjurături ale fanilor.

Stirea am luat-o de pe Romanianultras

h1

Amendat ca a fumat…tutun !

February 19, 2009

Un fumator de canabis din Olanda a fost amendat de politie intr-un bar, intrucat tigara sa continea… tutun. Olanda – noteaza ziarul Daily Telegraph – si-a pastrat politica liberala in privinta fumarii de canabis in baruri, chiar si dupa introducerea interdictiei privind fumatul in locuri publice. ‘Barbatul nu a fost amendat pentru ca a fumat canabis, ci pentru ca tigara lui continea tutun. Poti fuma canabis, dar nu si tutun, in cafenele. Logic, e cam imposibil de explicat, chiar si olandezilor’, a declarat un reprezentant al politiei.

Stirea a fost luata de pe Agerpres

h1

Ultrasii discuta cu jandarmii!

February 19, 2009

jandarmi-bi-5

Datorita cererilor ultrasilor romani, prin petitii si comunicate de presa semnate de toti ultrasii romani, Jandarmeria a hotarat organizarea unei discutii cu privire la drepturile suporterilor.

Ramane de vazut insa daca se va schimba ceva sau va fi ca si pana acum, o discutie unilaterala, fara niciun fel de folos! Sa speram totusi ca abuzurile nu vor continua, si ca din retur vom asista la spectacol in tribune, nu de alta, dar cel din teren dispare pe zi ce trece!

Poza si stirea au fost luate de aici